Valentina Pelinel a născut pe data de 8 iunie, un băieţel, pe nume Milan Cristian. Vedeta a vrut să nască natural, însă nu s-a putut acest lucru, astfel că medicii i-au făcut cezariană după ce a stat câteva ore în travaliu.
O bună prietenă de-a Valentinei Pelinel, Marina Almăşan a vorbit despre copilaşul manechinului, spunând că este deţinătoarea unui şir de fortografii cu micuţul, doar că nu le poate face publice , deoarece mămica i-a cerut acest lucru.
”Sunt deţinătoarea unei comori mediatice. Am, în telefonul mobil, un şir de fotografii cu puiul Valentinei. În toate ipostazele: şi dormind, şi zâmbind, şi în pătuţ, şi în braţe, şi îmbrăcat în marinar, şi mai golaş, şi pe spate şi pe-o parte, şi pe burtică, luptându-se probabil cu colicii. Sunt atât de frumoase fotografiile şi miros toate a lăptic proaspăt, iar eu nu mă satur privindu-le şi descoperind în mine, mama de bebeluş de acum aproape două decenii, acea poftă de a-l smotoci puţin pe omuleţul bucălat şi pletos, venit pe lume cu nici o lună în urmă. Şi tare vi le-aş arăta şi vouă, dar nu, mămica lui mi le-a trimis însoţite de rugămintea de a le păstra pentru mine si numai pentru mine, simţind probabil dorinţa să ne facă părtaşi la feicirea ei măcar pe noi, ăştia, care o iubim si preţuim”, a scris Marina Almăşan pe femeide10.ro.
Marina l-a descris în detaliu pe Milan Cristian şi că a moştenit trăsături de la ambii părinţi.
”Milan Cristian e un bebeluş tare frumos, rotunjor la chip, cu un perişor generos şi zburlit, că are o minune de năsuc cârn, ochişori ca două mărgele şi un zâmbet larg, cât toată fericirea din sufletul Valentinei. Şi da, dacă sunteţi curioşi, voi mai adăuga că amândoi părinţii pot fi fericiţi: au un pui frumos foc, care a moştenit trăsături şi de la unul, şi de la celălalt!”, a mai scris Marina.
Valentina Pelinel este un fotomodel din România. A fost căsătorită cu omul politic Cristian Boureanu. În anul 1999, Ea a câştigat concursul „Top Model România” şi astfel a reuşit să ajungă fotomodel la New York, în Statele Unite. Are un CV bogat în colaborări cu designeri cunoscuţi şi apariţii în spoturi publicitare, la care se adaugă şi rolul din filmul „După ea”, în regia Cristinei Ionescu, alături de Dragoş Bucur şi Dana Nălbaru.