Nicoleta Luciu s-a retras din showbiz atunci când s-a mutat împreună cu familia sa la Miercurea Ciuc, de unde provine soţul său. Pe lângă familie, Nicoleta se mai ocupă de blogul ei personal, unde a împărtăşit secretul ei prin care a scăpat de vergeturi şi de cicatrici.
,,De când folosesc unt de shea după fiecare baie, m-am îndrăgostit de pielea mea. Are capacităţi hidratante şi emoliente, stimulează formarea de noi celule şi îndepărtează celulele moarte, accentuând, în acelaşi timp, procesul de cicatrizare al pielii. Aşadar, poţi să estompezi aproape cu totul vergeturile deja formate şi poţi să-ţi iei adio de la noi vergeturi! Este recomandat si pentru femeile însărcinate, pentru prevenirea apariţiei vergeturilor cauzate de sarcină,” a scris Nicoleta pe blogul său personal.
Nicoleta mai recomandă untul de shea şi pesoanelor care au buzele crăpate, sau chiar pentru călcâie şi mâini cu pielea uscată.
Într-una dintre postările sale, Nicoleta Luciu le arată fanilor cum se răsfaţă în apă minerală dis-de dimineaţă.