Viaţa i-a pregătit Andreeei Bănică, (38 de ani), dar şi soţului acesteia o surpriză de proporţii. După o poveste de dragoste ce durează de douăzeci de ani, părinţii Sofiei, o fetiţă superbă de şapte ani, sunt pregătiţi să îi ofere acesteia un frăţior.
Andreei Bănică este în culmea fericirii din momentul în care a aflat că este însărcinată a doua oară. Deşi vestea i-a luat pe nepregătite pe cântăreaţă şi pe soţul ei, cei doi sunt mai fericiţi ca oricând.
Lucian Mitrea s-a bucurat şi el foarte tare când a aflat vestea cea mare.
‘’N-a fost în plan să mai facem un copil. I-am zis lui Lucian, ne-am pupat şi ne-am bucurat. Primul meu gând a fost cum o să reacţioneze Sofia’’, a mărturisit cântăreaţa pentru viva.ro
Vedeta se afla la un salon pentru întreţinere corporală, în momentul când i s-a făcut rău. A doua zi şi-a cumpărat un test de sarcină şi a fost surprinsă când a văzut că este însărcintă.
‘’Îmi făceam întreţinere corporală la un salon şi, în timpul tratamentului, mi s-a făcut rău. Făcusem înainte un tratament hormonal care mi-a dat nişte stări neplăcute şi nu ştiam pe baza a ce să pun starea asta de rău. Am ajuns acasă şi am început să mă gândesc ce ar putea fi. A doua zi mi-am luat, totuşi, un test de sarcină şi, când am văzut că se înroşeşte a doua liniuţă, mi-am zis: „Vai, acum ce mă fac?!“ Ştiind că urmez un tratament hormonal pentru a-mi regla nivelul de prolactină din organism, care era foarte mare, nu m-am gândit că organismul îşi va reveni atât de repede, încât aş putea rămâne însărcinată’’, spune Andreea Bănică.