Cum a fost fotografiată DANIELA CRUDU! Imaginea a fost postată imediat pe Internet

De: Cancan
Publicat: 08/10/2016 | 12:41

Vedeta a postat pe pagina sa de Instagram un selfie, în care apare alături de colegul ei, Silviu Andrei. O fire nebunatică, aşa cum o ştie toată lumea, Cruduţa şi-a ridicat piciorul, dar şi mânile, iar dj-ul a fotografiat-o imediat.

Silviu Andrei, selfie alături de colega sa, Daniela Crudu.

La numai 14 ani şi jumătate, Daniela şi-a inceput cariera de animatoare, deşi, minoră fiind, n-ar fi avut voie să presteze un astfel de job: „M-am dus la o terasă din Regie cu nişte prieteni. Şi acolo am început să dansez ca nebuna. Dansam continuu. Patronul m-a văzut, i-a plăcut de mine şi m-a întrebat dacă nu vreau să mă angajez animatoare. Şi am acceptat. Şi aşa am început să dansez. Sincer, când mă gândesc la vremurile respective, nici nu îmi dau seama cum de m-a angajat. Că eram penibilă, habar nu aveam eu ce înseamnă dansul, mă mişcam ca nebuna. Am făcut-o pentru bani şi nu îmi pare rău, aşa am câştigat primii bani. Mi-a plăcut, până la urmă mie îmi plăcea să dansez”, şi-a  amintit Cruduţa.