CRISTI BORCEA este hotărât! Fostul acţionar dinamovist îşi recunoaşte oficial copilul pe care-l are cu VALENTINA PELINEL

De: Cancan
Publicat: 17/06/2016 | 09:55

Afaceristul, care se află în închisoare, a vorbit cu avocata lui în privinţa formalităţilor de înregistare a băieţelului pe care îl are cu Valentina. Bărbatul pare foarte hotărât, astfel i-a explicat telefonic Alinei Vidican, care se află în Miami, că totul s-a terminat între ei şi că ar fi momentul să divorţeze.

Mai mult, prin persoana care îl reprezintă legal, omul de afaceri ar fi trimis o foaie oficială, datată şi semnată, prin care  îşi exprimă dorinţa de a fi trecut în acte ca tată al micuţului Milan Cristian şi cum e firesc, ar dori ca în dreptului numelui de familie să fie trecut cel al lui.

Daca fostul şef de la Dinamo şi-a exprimat dorinţa de a fi tată oficial, Valentina Pelinel nu ar fi luat o decizie încă în acest sens, vrea să se gândească bine ce este mai bine atât pentru copilul ei, cât şi pentru ea.