CORINA CARAGEA a dat în mintea copiilor! Vezi cu ce merge prezentatoarea la muncă
Ştirista de la Pro Tv adoră să facă sport, atât în sală, cât şi în aer liber. Ultimul trend pe care l-a încercat bruneta este mersul pe trotinetă.
Vedeta a postat o fotografie pe contul său de socializare, unde apare îmbrăcată într-o rochie mulată, având în picioare pantofi cu toc şi pe…trotinetă.
‘‘În viteză spre jurnal ŞtirileProTV! Ajung la 18.55! Vă aştept!”, este mesajul care însoţeşte fotografia. Fanii nu au întârziat s-o aprecieze, unul dintre prietenii virtuali a comparat-o cu Nicole Scherzinger, doar că românca noastră este mult mai frumoasă.
Bali, un loc în care s-ar întoarce cu drag
Una dintre pasiunile brunetei este să călătorească, şi o face de câte ori îi permite timpul, atât în ţară, cât şi în străinătate. Unul dintre locurile care i-au rămas în suflet prezentatoarei este Bali, deoarece acolo există o resursă extrem de valoroasă, cea umană. Am fost primită cu multă dragoste, cu bunătate, seninătate, relaxare şi prietenie. Când am plecat, am avut impresia că-mi părăsesc prietenii de o viaţă. Erau, de fapt, simpli angajaţi ai hotelului, ai restaurantelor, tipul de la care am închiriat scuterul sau ghidul. Nu am fost în multe destinaţii exotice, însă aceasta m-a făcut să îmi doresc să mă întorc cândva.