Nonconformista Corina Bud, cunoscută pentru stilul ei vestimentar deosebit de sexy, s-a întrecut pe sine luni, când a apărut la TV într-o costumaţie de-a dreptul provocatoare. De data aceasta, copiii au putut-o admira pe cântăreaţă aproape dezbrăcată, la o oră de maximă audienţă!
Corina Bud a fost invitată luni dimineaţă într-o emisiune matinală, unde a interpretat o piesă, dar a şi glumit cu prezentatorii şi ceilalţi invitaţi. Nu cu piesa ei a reuşit însă să cucerească pe toată lumea ci…cu decolteul, pentru că şi-a expus sânii într-un sutien negru cu dantelă, croit special pentru scenă.
În afară de sutien, Corina a avut o pereche de chiloţi care îi puneau în valoare posteriorul aşa că toată lumea a fost impresionată de prezenţa ei scenică…
În ciuda apariţiilor sale controversate, Corina Bud este deosebit de ”cuminte” în viaţa privată. Ea a stat 20 de ani alături de afaceristul Nelu Bud, cu care are un băieţel, pe Robin. S-au despărţit însă, în urma pasiunii acestuia pentru o domnişoară. „Aveam 16 ani când ne-am cunoscut. A fost primul şi singurul bărbat din viaţa mea” spunea Corina. (Gabriel Niculescu)