În aceste momente, la emisiunea lui Cătălin Măruţă, a venit câştigătoarea emisiunii „Vocea României“, care a povestit mai multe despre „reţeta“ pe care a folosit-o ca să ajungă atât în marea finală, cât şi la premiul de o sută de mii de euro.
Teodora Buciu a venit în platoul emisiunii lui Cătălin Măruţă, iar adolescenta care a reuşit să emoţioneze pe toată lumea a dat mai multe detalii ce va face cu acum cu banii câştigaţi din marele premiu.
„Eu mă uit la Vocea României de când eram mică, din clasa a cincea. Anul trecut am vrut să mă duc, dar nu prea am avut curaj. Şi astă-vară m-a sunat tata, că m-a înscris la Vocea României. Nu mi-a venit să cred“, a povestit tânăra.
„În finală am cântat cu atâta poftă, că ştiam că se termină şi voiam să dau tot ce pot. Cel mai greu mi-a fost la repetiţiile dinainte de finală, că aveam vocea răguşită şi m-am speriat atât de tare. (…) Nu mă ating de bani, îi ţin pentru facultate“, a mai mărturisti Teodora.