Când şi unde a conceput bebeluşul ANDREEA BĂLAN! ‘’Am încercat câteva luni de zile şi apoi am fost…’’
Artista, acum însărcinată, spune că s-a decis destul de repede să facă un copil. Totul s-ar fi petrecut într-o vacanţă în Cambodgia.
„Nu mi-am permis eu să fiu cea care să spună, deşi la televizor sau în cercurile mele de prieteni spuneam că îmi doresc un copil şi probabil că el a auzit şi ştia, dar nu mi-am permis să-i spun unui bărbat de 28 de ani: >. El şi-a dorit foarte tare pentru că a crescut într-o familie numeroasă, patru fraţi, şi şi-a dorit foarte mult. El (n.r – actorul George Burcea) a fost primul care a spus. Mi-a spus: >. Am fost foarte fericită. Am încercat câteva luni de zile şi apoi am fost într-o vacanţă în Cambodgia şi acolo s-a întâmplat. M-am reîntors în februarie şi nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat. Am aflat târziu pe la jumătatea lunii martie. Am plâns de bucurie când i-am auzit inimiora”, a povestit Andreea Bălan.
Solista Andreea Bălan şi actorul George Burcea au început să colaboreze din 2014, de când au fost parteneri în videoclipul “Rece”. De atunci, cei doi s-au amorezat şi continuă să lucreze împreună la mai multe proiecte
Cei doi formează un cuplu din iulie 2015, dar au recunoscut în mod public relaţia abia o lună mai târziu. În urmă cu două zile au anunţat că vor deveni părinţi, însă acest lucru nu îi împiedică să lucreze împreună la proiecte separate sau împreună. De exemplu, George a realizat proiectul “#HitsReading”, în care câteva vedete, alături de el, citesc versurile unor piese celebre. Iată că proiectul a ajuns la episodul şase, în care se citesc versurile piesei “Uită-mă”, interpretată de Andreea Bălan şi Cortes.
“Când ai oameni frumoşi lângă tine, nu are cum sa nu iasă treabă bună”, a scris actorul. Sigur, că printre cei care au venit să recite au fost Andreea Bălan, Cortes, Jean de la Craiova, Cornel Moraru, Anca Dinicu, Nora Cupcencu şi George Burcea. Actorul mai are şi alte filmări, trebuie să mai apară într-un film la Bollywood şi mai pregătesc şi alte surprize.