E deja a doua oară când familia Reghecampf ne obligă să revenim cu un articol care să demonstreze că nu minţim, după deja faimosul caz Gebhart, care a servit prostituate până la 9 dimineaţa, după o beţie în club.
Sursele noastre vs. nesursele lor
De data asta, Reghecampf şi Anamaria Prodan susţin amândoi că nu ar fi adevărat că primul ar fi lovit un minor în club. Pentru că ne e drag adevărul şi jurnalismul, subliniem că incidentul a fost verificat ca la carte, din trei surse:
Prima sursă şi cea mai de încredere sunt chiar reporterii Cancan, care au fost martori oculari la incident (negocierile ulterioare dintre Mache şi puşti apărând, de altfel, pe filmarea de vineri spre sâmbătă noaptea).
A doua sursă este un puşti aflat la acea masă, care, pe lângă faptul că ne-a confirmat povestea, ne-a arătat mesaje primite la câteva ore după incident de Michael (victima agresiunii) de la fiica Anamariei Prodan; mesaje în care Rebecca îşi cerea scuze pentru comportamentul tatălui. Din motive de protejare a sursei, vom menţine secretă identitatea puştiului nr. 2, dar facem precizarea că întâlnirea cu el s-a produs sâmbătă la prânz.
Şi tot sâmbătă la prânz ne-am întâlnit cu a treia sursă, care este însăşi victima, Michael Sapiashvili. Cu acesta, avem înregistrată o discuţie de 18 minute, la cafeneaua Le Creme din Dorobanţi. Discuţia a avut loc, aşadar, a doua zi după incident, şi Michael confirmă la virgulă filmul evenimentelor, aşa cum a fost el descris de CANCAN.RO.
”Stai cuminte cu presa că va ieşi haos” sau cum se aliază Steaua şi Dinamo când vine vorba de ascuns adevărul
De altfel, după această discuţie a CANCAN.RO cu victima loviturii perverse a lui Reghecampf, spiritele s-au agitat foarte mult. Nu că n-ar fi fost deja agitate, pentru că, după cum vă spuneam în articol, chiar în noaptea de după agresiune, Mache a fost trimis la înaintare să trateze cu victimele, în timp ce Reghe a reuşit să ajungă, prin interpuşi, chiar la patronul clubului de noapte respectiv, cerând (şi chiar primind) acces la înregistrările de vineri noaptea, pe care probabil le-a blătuit mai ceva decât o făcea prin Germania.
Dar sâmbătă seară, la scurt timp după cele două întâlniri cu puştii de la masă ale reporterilor Cancan, mămăliga a explodat rău de tot.
„M-a sunat Turcu, m-a sunat Borcea (n.r – Adi, fiul lui Vasile Turcu, respectiv Patrick, băiatul lui Cristi Borcea, doi dinamovişti celebri)… Toţi ziceau să stau cuminte cu presa, că o să iasă haos. Mi-au zis să tac din gură, că va fi nasol şi pentru mine dacă apare în presă. Şi că mai bine să aştept să vorbească tata cu Reghecampf, să se înţeleagă…”, ne-a mărturisit băiatul agresat.
De altfel, în aceeaşi tentativă de a muşamaliza întregul scandal, Reghecampf s-a întors ”la locul faptei” sâmbătă spre duminică noapte (la 24 de ore distanţă de la incident). De data aceasta, a avut o prezenţă mult mai discretă. A urcat tiptil în biroul unuia dintre patronii clubului şi a vizionat câteva ore de înregistrări din noaptea precedentă. Poate că uitase ce a făcut în starea de ”euforie” şi dorea să-şi reamintească sau poate că a mers acolo cu intenţia clară de a-şi şterge ”faptele” de pe camere. Doar el ştie ce a căutat sâmbătă spre duminică în biroul unuia dintre patronii clubului, tot la fel de bine cum ştim şi noi ce s-a întâmplat cu o seară înainte.
Ameninţările şi presiunile lui Reghe, eficiente din cauza situaţiei dificile a tatălui victimei
De altfel, tatăl, Eli Sapiashvili, chiar a vorbit cu Reghecampf ore bune, sâmbătă, în încercarea antrenorului de a-l calma. De notat că Eli şi fiul Michael sunt de origine gruzină, iar georgienii sunt foarte stricţi când vine vorba de scandaluri în care rude apropiate sunt victime. Un om de afaceri gruzin care cunoaşte familia Sapiashvili ne-a declarat, sub protecţia anonimatului: ”La noi, astfel de chestii sunt de neconceput. Dacă cineva îţi loveşte fiul minor, legea nescrisă spune că trebuie să-l loveşti şi tu, în public dacă se poate, altfel îţi pierzi onoarea şi eşti marginalizat de comunitate. Gestul lui Reghe nu cred că poate rămâne nepedepsit.”
Totuşi, se pare că problemele cu legea pe care tatăl băiatului bătut le are în România (sursele noastre din Parchet zic că afaceristul a părăsit de curând arestul la domiciliu într-un dosar de spălare de bani) l-ar fi făcut pe acesta să cedeze presiunilor şi ameninţărilor. La scurt timp, în Wowbiz a apărut un material scris de jurnalist de casă al Stelei, care scrie ”la comandă” pentru familia Reghecampf, în care tatăl lui Michael ar fi spus că nu e nimic adevărat.
Contactat de CANCAN.RO pe numărul de telefon pus la dispoziţie de fiul lui, Eli Sapiashvili nu a răspuns la telefon. A răspuns, în schimb, pe acelaşi număr, soţia acestuia, care ne-a spus că nu are cunoştinţă despre o declaraţie dată de soţul ei celor de la Wowbiz, mai ales că soţul ar fi fost plecat de acasă şi telefonul se afla în posesia ei: ”Nu ştiu ca Eli (n.n. – Sapiashvili) să fi dat vreo declaraţie cuiva. Pe noi nu ne interesează să spunem ceva”.
Acum rămâne să vedem ce se va întâmpla în vestiarul Stelei. Noi putem să punem pariu că patronul Stelei, un tip religios, nu e foarte încântat că, în plin post al Paştelui, Reghe nu doar că s-a îmbătat, ci a mai provocat şi bătăi prin cluburi. Un astfel de comportament se poate răsfrânge sub forma unei pedepse divine aplicate echipei antrenate de ”păcătos”, de aceea un ”1 solist” la meciul dintre Pandurii şi FCSB de miercuri seara pare foarte probabil. Ţinând cont de gravitatea loviturii primite de Michael Sapiashvili, am merge chiar pe o victorie la handicap a gorjenilor!
Ana Manole