Moartea Mădălinei Manole a lovit ca un cutremur întreaga naţiune, iar dispariţia artistei este de necrezut pentru colegii de scenă şi la 6 ani de la tragicul moment. Adrian Enache a dezvăluit ce se întâmpla în concertele în care Fata cu Părul de Foc urca pe scenă.
Mădălina Manole a decis să-şi pună capăt zilelor, îndurerată fiind de faptul că nu se mai bucura de succesul de la începutul anilor ’90. Moartea artistei a îndurerat o ţară întreagă, iar colegii de scenă încă nu au putut uita momentele de glorie ale artistei.
Adrian Enache a povestit ce se întâmpla după concertele în care Mădălina Manole urca pe scenă. Artistul a spus că Fata cu Părul de Foc primea vagoane de flori, iar fanii îi scandau înnebuniţi numele.
”Mădălina Manole făcea furori. Primea vagoane de flori. Ziceai că vine cineva şi alimentează acolo. La fel şi la Dan Spătaru. Mădălina Manole era în scenă. După ce a cântat ”Fată dragă”, Ţociu şi Palade ieşeau şi strigau ”Mă-dă, Mă-dă” şi toată lumea după ei, apoi ziceau: ”Mă, dă-te la o parte”. Era ceva de nedescris”, a povestit Adrian Enache.