Prima reacţie a lui Marion Cotillard! Actriţa a mărturisit tot despre relaţia cu BRAD PITT
Marion a decis să reacţioneze la aceste zvonuri şi să clarifice lucrurile de care este acuzată.
„Aceasta va fi prima şi singura mea reacţie la ştirea bombă ce a apărut în urmă cu 24 de ore şi în care m-am trezit implicată. Nu obişnuiesc să comentez astfel de lucruri şi nici să le iau în serios, însă pentru că situaţia escaladează şi afectează persoanele pe care le iubesc, trebuie să vorbesc.
În primul rând, cu mulţi ani în urmă, l-am întâlnit pe bărbatul vieţii mele, tatăl fiului meu şi al bebeluşului pe care îl aşteptăm. El este iubirea mea, prietenul meu cel mai bun şi singurul de care am nevoie. În al doilea rând, toţi cei care spun că sunt devastată, să ştiţi că eu sunt foarte bine, mulţumesc. Această conversaţie nu este dureroasă. Şi tuturor din media, care au început rapid să judece, vă doresc sincer recuperare rapidă”, a scris actriţa pe Instagram.
În final, îmi doresc foarte tare ca Angelina şi Brad, pe care îi respect profund să-şi găsească pacea în acest moment tumultuos”, a scris Marion pe contul ei de Instagram.