Michael Bublé renunţă la cântat, după ce fiul lui de 3 ani a fost diagnosticat cu cancer
Michael Bublé, în vârstă de 41 de ani, a anunţat că va renunţa la cântat pentru a se dedica îngrijirii fiului lui de 3 ani, care a fost diagnosticat cu cancer la ficat, tratament care implică patru luni de chimioterapie.
“Va cânta din nou atunci când va şti că băieţelul lui este bine, sunt sigur de asta. Momentan, este prins în asta, aşa cum vă aşteptaţi. Când ţi se întâmplă una ca asta, totul “tace” în jurul tău. Te închizi în bula ta şi nu te gândeşti cum interpretează mass-media asta. Sunt sigur că simte iubirea milioanelor de fani”, a declarat David Foster, un prieten de-al artistului, potrivit dailymail.co.uk.
Artistul şi-a anunţat retragerea prin intermediul unui mesaj: “Luisana şi eu am decis să ne punem carierele pe “STOP” pentru a ne orienta toată atenţia spre a-l ajuta pe Noah să se facă bine”.