Surprinzător sau nu, meniurile restaurantelor sunt concepute în aşa fel încât să ghideze clienţii, prin tehnici de psihologie, să comande preparatele cele mai scumpe. Experţii în marketing au dezvăluit că acestea sunt scrise şi decorate în aşa fel încât să-ţi păcălească mintea să comanzi ceea ce îşi doreşte retailerul. Aşa se explică nevoia pe care o simţi uneori să comanzi un aperitiv sau un desert, deşi nu plănuiai asta.
Tehnicile de persuasiune folosite au fost dezvăluite de către consultantul în marketing Aaron Allen, specializat în designul meniurilor de restaurant. Iată doar câteva dintre trucurile folosite pentru a convinge clienţii să scoată mai mulţi bani din buzunar: culorile au o importanţă uriaşă în alegerile pe care le faci în ceea ce priveşte mâncarea. Astfel, verdele este folosit pentru a-ţi sugera că alimentele sunt proaspete, portocaliul stimulează apetitul, galbenul atrage atenţia iar roşul este adesea folosit pentru preparatele care aduc cel mai mare profit restaurantelor. Aşezarea în pagină este şi ea importantă. De aceea, în partea din mijloc a meniului vor fi întotdeauna menţionate preparatele care aduc cel mai mare profit. O altă tehnică este aceea de a trece în partea de sus a paginii preparatele cele mai scumpe, astfel încât clienţii să aibă falsa impresie că pentru celelalte beneficiază de o reducere. În cazul în care observi că pe meniu nu este trecută moneda în care se plăteşte, mai ales la restaurantele străine, trebuie să ştii că şi acest lucru este menit să te determine să cheltuieşti mai mult. De asemenea, preţurile trecute cu litere în loc de cifre ar putea să te păcălească să plăteşti cu până la 30% mai mult decât ţi-ai propus. Numele preparatelor pot fi şi ele folosite în defavoarea ta. Cele care conţin cuvinte care-ţi provoacă nostalgii, precum „plăcinta cu mere a bunicii” îţi vor atrage întotdeauna atenţia. De asemenea, hiperbolele şi superlativul precum „cel mai mare burger din lume” sau „cea mai bună salată” te-ar putea determina să comanzi preparatele respective. Descrierile detaliate sunt folosite adesea pentru preparatele care aduc mai mult profit.
Ruxandra Pătru