Robert de Niro are 73 de ani, iar timpul nu l-a cruţat nici pe acest mare star de la Hollywood! Aflat în California pentru premiera ultimului său film, "The Comedian" (Comediantul), Robert de Niro s-a fotografiat cu Leslie Mann, alături de care a jucat în respectiva peliculă.
Robert de Niro a părut vizibil îmbătrânit la premiera de la Festivalul Palm Springs a filmului „The Comedian” (Comediantul).
Pelicula îi mai are în distribuţie, în afară de Robert de Niro şi Leslie Mann, pe Danny DeVito, Edie Falco, Patti LuPone, Harvey Keitel sau Billy Cristal.
Robert de Niro a primit Oscarul pentru cel mai bun rol secundar în 1974, pentru rolul tânărului Vito Corleone în „Naşul II”, şase ani mai târziu primind Oscarul pentru cel mai bun rol principal, pentru interpretarea boxerului Jake La Motta, în „Raging Bull” (Taurul furios).