Andreea Marin încearcă să treacă peste necazuri cu zâmbetul pe buze, însă sunt unele zile în care dorul o doboară. ”Zâna” i-a scris un mesaj sfâşietor tatălui decedat în urmă cu câteva luni.
Andreea Marin a revenit acasă după un weekend petrecut într-o clinică de detoxifiere, iar timpul petrecut acasă o face mai sensibilă. Vedeta s-a trezit, marţi dimineaţa, cu gândul la tatăl său, bărbatul care i-a ghidat paşii în viaţă şi i-a dat primele lecţii despre cum ajungi să ai succes.
”O să fii grozavă, copilă! Dar înainte trebuie să crezi asta, înainte ca oricine altcineva s-o facă”, este mesajul inscripţionat pe imaginea cu „Zâna” şi tatăl ei de pe vremea când ea era doar o copilă.
Cuvintele se pare că au emoţionat-o teribil pe Andreea Marin, simţind nevoia să-i mulţumească tatălui ei trecut în nefiinţă pentru învăţămintele date: ”Mulţumesc ţie, tatăl meu, îngerul meu păzitor. Zâmbesc către cer astăzi pentru tine, datorită ţie”.