AMALIA ENACHE se pregăteşte intens să devină mămică! Vedeta va naşte în…
’’Sarcina evoluează foarte bine. Nu am nici un simptom neplăcut, aşa cum au majoritatea gravidelor. Citesc foarte mult, mă documentez înainte de întâlnirea cu bebele. Este un copil foarte dorit şi a venit chiar în momentul în care simţeam acest lucru’’, ne-a povestit în exclusivitate Amalia. Cu toate că majoritatea mamelor se gândesc cu teamă, la ziua în care vor aduce pe lume un copil, Amalia nu are nici o frică.
’’Nu îmi fac griji. Îmi place să gândesc pozitiv. Recunosc că am ceva emoţii pentru că îmi doresc ca totul să fie în regulă. Voi naşte în România şi nu mi-e teamă de acest lucru’’, a spus prezentatoarea de ştiri pentru revista Ciao! Ca orice mamă grijulie, vrea ca totul să fie bine organizat, iar copilul să aibă toate condiţiile necesare unei dezvoltări armonioase.
“Voi da libertatea copilului meu să aleagă ce vrea să facă în viaţă. Nu vreau să fiu exigentă. Tatăl meu a fost sportiv şi mi-a trasmis şi mie spiritul de reuşită şi dorinţa de a vrea mereu să mă depăşesc. La şcoală am fost un copil de nota zece. Mereu am luat premiu şi coroniţă. La mine în casă se vorbea tot timpul de podium. Din acest motiv sunt exigentă cu mine. Nu îmi doresc să fiu aşa şi cu copilul meu, însă aş vrea cât de cât să preia din ambiţia mea. Mi-aş dori să practice un sport” ne-a mai mărturisit vedeta ProTV. Cel mai important pentru un copil este după cum însăşi ea ne-a declarat, iubirea pe care i o dăruieşti, dar şi înţelegerea. “E foarte important să crească în armonie. Iubirea joacă un rol important. Dacă are un ambient plăcut se va dezvolta şi el bine. Vreau să fiu prietenă cu copilul meu şi să-l sfătuiesc atunci când are nevoie’’ ne-a declarat prezentatoarea de ştiri.
Chiar dacă este însărcinată în şase luni, Amalia este plină de energie. Prezintă jurnalul de seară de la Pro, alături de Cristian Leonte şi participă cu transmisiuni în direct de la diferite evenimente la principalul jurnal al zilei. Fiind o persoană foarte activă care se implică în proiecte cu tot sufletul, a prezentat şi emisiunea ’’Clipe de fericire’’, o emisiunea care a prezentat poveştile de viaţă impresionante ale unor oameni cărora li s-au împlinit dorinţele.
”Îmi place să fiu mereu activă şi să fac câte ceva. Eu cred că orice copil ar dori să aibă o mamă activă pentru că acest lucru îl motivează’’, ne-a mai spus vedeta Pro TV.
Răzvan Sava