Amalia Enache mai are puţin şi va deveni mămică, moment pentru care se pregăteşte intens. Ca orice gravidă, şi vedeta PROTV are pofte, numai că la ea acestea se manifestă într-un mod mai special: Amalia Enache dă peste cap regula interdicţiei la alcool în lunile avansate, şi bea un spriţ la prânz!
Amalia Enache va naşte o fetiţă la mijlocul lui august, până atunci se mai relaxează şi ea, cum se poate vedea în aceste fotografii, la o terasă, împreună cu prietenele ei, sorbind dintr-un pahar de prosecco rece ca gheaţa şi aşteptând să îşi cunoască bebeluşa din burtică. Până atunci, puţină socializare nu strică nimănui, ba chiar e indicată având în vedere că pe ştiristă o aşteaptă o lungă perioadă de nopţi nedormite, trezit din oră în oră şi schimbat pampersi, băiţă şi alte activitităţi dedicate bebeluşului.
La fel de bine, şi poftele de gravidă trebuie satisfăcute, se spune în popor, dar în cazul de faţă, ar putea intra în contradicţie cu sfatul medicului. Asta dacă nu cumva Amalia Enache a primit dispensă de la medicul obstetrician, care îi urmăreşte evoluţia sarcinii, să consume cu încredere la prânz un pahar de vin alb, în luna a opta. Dacă aşa s-a întâmplat, numai ea ştie cu exactitate, dar se poate observa în imaginile prezentate de CANCAN.ro că poftele de gravidă o determină să se aplece peste masă, pentru a lua sticla şi a-şi turna în pahar!
Oricum, Amalia se consideră o femeie informată, pentru că recunoaşte chiar ea că s-a pregătit pentru naştere ”Am citit foarte mult despre sarcină şi naştere, dar cele mai multe sfaturi le primesc de la prietenele mele. Voi naşte natural, sunt pe ultima sută de metri şi mă bucur din plin de toate aceste momente. Am mari emoţii pentru întâlnirea cu fetiţa mea, pe care o va chema Alma.“ spunea vedeta în Revista Spy. Mai multe detalii, în revista disponibilă de marţi la chioşcuri! (Răzvan Sava)