După 13 ani de relaţie şi alţi cinci de mariaj, chiar şi apropiaţii lui Cristi Borcea se aşteptau la un partaj cu scântei. Averea uriaşă a fostului acţionar dinamovist, care deţine hoteluri, ştranduri, milioane de euro, suscită interesul tuturor, iar Alina Borcea este bănuită că amână separarea legală de dinamovist în încercarea de a pune mâna pe o o felie cât mai mare!
Nu acesta este adevărul, susţine soţia lui Borcea, într-o declaraţie pentru cancan.ro. Alina Borcea a rupt in sfârsit tăcerea după ce in presă au apărut informaţii conform cărora prelungeşte definitivarea divorţului din cauza banilor. Ea ar fi vrut mai mulţi bani dar şi o parte din afacerile lui Cristi Borcea, şi vrea totodată să fenteze taxa de timbru care ar costa o avere.
În exclusivitate pentru emisiunea cancan.ro, Alina a răspuns acestor acuzaţii despre care spune, cităm: „Nu este adevărat nimic din ceea ce se scrie. Nu au fost discuţii legate de partaj niciodata între noi.” (Gabriel Niculescu)