ALEXANDRA UNGUREANU, despre problemele cu tenul: „Ani de zile am fost foarte supărată…”
“E foarte frustrant pentru o persoană care e în lumina reflectoarelor să fie judecată foarte uşor de cei care nu înţeleg că acneea e o boală complexă. În prezent sunt imaginea unei campanii “România fără acnee”. Mi-a fost greu la începu am si plâns na… ca orice adolescent care se deschide către lume şi simte că e ceva în neregulă cu el. Am apelat la specialişti, am făcut o mulţime de tratamente complexe. Este o perioadă care a trecut, dar pe care mi-o asum. Acum sunt persoane care îmi scriu cum să treacă peste acnee, peste acest complex”, ne-a povestit Alexandra. Fără doar şi poate cea mai mare pasiune a ei rămâne muzica, iar pentru ca toate să iasă aşa cum îşi doreşte, munceşte foarte mult. În prezent este singură, după ce a încheiat o relaţie care a durat doi ani.
Cântăreaţa s-a iubit cu bărbat de origine română, care este stabilit în America. După ce mult timp a făcut naveta între România şi America, cei doi şi-au încheiat povestea de dragoste, cel mai probabil din cauza distanţei. Viaţa a mers mai departe, iar Alexandra speră că într-o zi va întâlni sufletul pereche. ”Îmi doresc un bărbat care să mă iubească şi să înţeleagă ce profesie am. Situaţia materială nu contează aşa de mult. Nu vreau pe cineva care să investească în cariera mea. Am avut relaţii în care mi s-a cerut să renunţ la muzică. Pentru mine cariera este foarte importantă şi iubesc foarte mult ceea ce fac”, ne-a mai povestit cântăreaţa. Alexandra Ungureanu cântă alături de formaţia ’’Crush” din 2004, iar până atunci a colaborat cu formaţia Sistem, pentru care a înregistrat vocea principală a mai multor piese.