Adriana Bahmuţeanu a povestit pe contul ei de Facebook o întâmplare care a speriat-o foarte tare şi în urma căreia se temea că va face infarct şi va fi transportată de urgenţă la spital.
Adriana s-a trezit cu totul pe neaşteptate cu un cerşetor care îşi făcuse culcuş chiar la uşa locuinţei sale.
„Nu, nu vă gândiţi că mi-am găsit alesul aşteptându-mă emoţionat la uşă…. ci muuult mai rău decât vă puteţi imagina, un cerşetor îşi găsise culcuş taman în faţa uşii mele! Am crezut că o sa fac infarct, că o să leşin şi-o să mă ia Smurdul. Eu mă uitam în ochii lui şi el într-ai mei cu o privire ciudată, tulbure. I-am zis să plece şi nu m-a auzit. Am chemat poliţia cu ultimele mele puteri, încercând să-mi păstrez calmul fiindcă da, în Bucureştiul nostru capitală europeană nu umblă nici câinii cu covrigi în coadă, nici bărbaţii romantici cu trandafiri în braţe. Circulă însă nestingheriţi şi se adăpostesc în scările de bloc tot felul de oameni fără căpătâi, ca cel din imagine. Ce ziceţi, am sau n-am senzaţii tari?”, a scris Adriana Bahmuţeanu pe Facebook.
Postarea Adrianei a stârnit mai multe comentarii şi sute de like-uri.