Adela Popescu vorbeşte despre noaptea de coşmar în care a fost la un pas de moarte: ”Mintea mea se oprise la copil! Iubire, ce facem?”

Adela Popescu a trecut prin momente dramatice în urmă cu câteva zile, când a ajuns de urgenţă la spital cu peritonită. Actriţa le-a dezvăluit cu lux de amănunte prietenilor ei virtuali prin ce a trecut şi cum doar într-o clipă s-a trezit pe masa de operaţii, în stare foarte gravă şi cum toate gândurile ei se îndreptau numai spre băieţelul pe care-l lăsase acasă.

”Of…Nu a fost usor deloc. O sa va povestesc despre cum am fost la urgenta la un spital privat (din motive de proximitate) si am plecat cu tratament pentru gastrita, despre cum la ecografia din acea zi „nu s-a vazut nimic”, despre analizele de sange care au iesit brici cu doar o zi inainte sa fiu operata de urgenta de peritonita, la alt spital. Dar o sa fac asta pe indelete dupa ce imi mai trec supararea si revolta.
Pana atunci o sa va povestesc altceva.
Luni dupa emisiune am mers de urgenta la spital, acolo unde am si nascut, la domnul doctor Gerald Filip, cel ce m-a si operat. Un medic chirurg extraordinar! Acum imi doresc sa fi ajuns din prima la ei…
Imediat ce m-a vazut a zis, urgent analize de sange, CT si te astept pe masa de operatie.
Fiecare minut conteaza.
Cum? Eu am gastrita!
Nu, nu aveti gastrita, e ceva mai complicat de atat.
Pana sa ma dumiresc exact, ghemuita efectiv de durere continui:
Stiti, eu alaptez. Copilul meu nu a mancat altceva pana acum.
Nu exista alta varianta, imi spune el!
Acum nu ca vreau sa zic, dar orice om normal in locul meu, s-ar fi temut pentru operatie, pentru anestezia totala, pentru timpul care trecea in defavoarea lui.
Mintea mea, insa, se oprise la copil:
Iubire, ce facem? Daca mi se opreste lactatia? Daca nu o sa mai vrea san dupa zilele astea in care lipsesc? Varianta sa ma mulg si sa ii trimit nu era posibila intrucat treceam printr-o anestezie generala plus multe calmante.
Am pus mana pe telefon si am sunat-o pe mama mea:
Cat lapte avem stocat in congelator?
Cam 800 ml. Deci ii ajungea maxim o zi. Am sunat pediatra, mi-a spus ca asta e si ca nu se intampla nimic daca va primi lapte formula doua zile.
Nebuna de mine, in timp ce asteptam sa intre la CT , stateam cu pompa de muls, doar doar voi mai face de o masa pentru pui pana sa imi bage toate substantele alea in mine.
Un lucru era clar, nu exista alta varianta.
Pana la urma am facut asa: baiatul a mancat o zi laptele din congelator si inca doua formula. A mancat destul de putin si doar cand ii era foarte foame. Eu m-am muls la fiecare patru ore stimuland astfel lactatia. Ma durea sufletul cand aruncam cate 160 ml de laptic…
Mama si Radu au dus un tur de forta acasa in prima noapte. Radu a dormit cu bebe si se trezea cand ii era foame, iar mami ii prepara biberonul. Sigur ca a doua zi au fost amandoi zombi.
Desi inainte de operatia asta ma rugam sa prind macar doua nopti in care sa pot dormi cat vreau fara nicio grija, iata ca noptile din spital au fost la fel de scurte, intrucat m-am trezit exact dupa programul bebelusului meu.
Aceasta patanie a adus totusi si doua lucruri bune:
1. Radu a vazut ce inseamna sa nu dormi noaptea. Cred ca ma apreciaza mai mult acum.
2. A zis ca baiatul a mancat la 22:00 si la 5:00 dimineata. Cu o pauza de 7 ore. Dar nu e sigur daca a dormit atat de mult, sau nu l-a auzit el cand a plans. Ma gandesc sa mai fac schema asta, poate se dezvata de mesele din timpul noptii.
La externare, medicul meu s-a sfatuit cu pediatra si mi-a prescris pentru acasa un antibiotic compatibil cu alaptarea. Asadar urma sa imi hranesc din nou bebeusul la san.
Intalnirea cu Alexandru a fost foarte emotionanta.
Desi ne vedeam de mai multe ori pe zi pe facetime si imi zambea, ma tot gandeam cum va fi cand voi ajunge acasa.
Si nu a durat mult pana sa aflu.
A ras putin in coltul gurii cand m-a vazut, apoi a continuat sa se joace cu miaunica lui.
Dupa nitica acomodare a venit ora mesei. Complicat cu tinutul in brate al unui bebelus de aproape 8 kg, eu proaspat operata. Asa ca am pus o perna de alaptat pe genunchi, prima data cand o folosesc si e utila la ceva, si pe el sprijinit de ea.
Nu aveti idee cum a reactionat.
A luat sanul in gurita. A stat putin, l-a molfait. S-a mai uitat la mine. Iar l-a molfait. Eu transpirasem deja de emotii.
Si cand a inceput sa il muste, sa traga de el si sa il loveasca, am zis, gata, copilul meu nu va mai vrea sa suga niciodata.
Praf am fost.
A doua incercare a fost la fel. S-a enervat, a plans, a intors capul.
Ce sa va zic, eu abia ma tineam pe picioare, copilul ma respingea, o bucurie.
Am zis sa nu renunt si la urmatoarea masa l-am pus din nou.
Doamne, nu imi venea sa cred! S-a infipt in el si a mancat cu pofta pret de 30 minute. Apoi a adormit ca un ingeras multumit si fericit. La fel si eu. Pesemne ca si lui i-a fost dor de mama lui.
Asadar totul e bine cand se termina cu bine!
As vrea sa multumesc cu aceasta ocazie medicului Anca Sultan, chirurgului Gerald Philip, echipei Medicover pentru profesionalism si pentru senzatia de bine si siguranta pe care am simtit-o si cand am nascut dar si acum.
Dragilor, cred ca asta a fost o importanta lectie de viata pentru mine. Dincolo de laptic, botic si suzete, mi-am dat seama cat este de important un diagnostic corect, un consult facut de un specialist si preventia. Noaptea aceasta sigur va fi cea mai frumoasa noapte grea din ultimele cinci luni.
Pentru ca imi voi aminti de fiecare data cand voi considera ca nu mai pot, ca poate fi si mult mai greu de atat. Intr-o clipa.”, este mesajul postat de Adela Popescu pe blogul personal.