A ajuns de nerecunoscut. Cum arată Ionică din ”Liceenii” cu barbă şi kilograme în plus!
S-a îngrăşat foarte mult
Bărbatul a renunţat la maşină şi circulă cu scuterul, un mod practic de transport. Anii au lăsat, după cum se poate observa, urme adânci pe chipul şi pe corpul celui care, în tinereţe, l-a jucat pe Ionică din filmele „Liceenii“, „Extemporal la dirigenţie“, „Liceenii rock and roll“ şi „Liceenii în alertă“, însă talentul i-a rămas intact.
Imaginile arată însă, că actorul, chiar dacă a rămas inconfundabilul “Ionică”, s-a transformat destul de mult din punct de vedere al….greutăţii, afişând o burtă proeminentă.
Actor al Teatrului Bulandra din Bucureşti, Mihai Constantin a făcut roluri memorabile în spectacole precum „A treia ţeapă“ de Marin Sorescu, „Hamlet“, „Regele Lear“, „Poveste de iarnă“ de W. Shakespeare, „Petru“, de Vlad Zografi, „Black & White“, de Keith Waterhouse şi Willis Hall, „Antigona“ de Sofocle, „Trei surori“, de Cehov sau „Oblomov“, de Goncearov. În spectacolul „Scooterul“, Mihai Constantin joacă aproape zilnic, pe stradă, obligatoriu cu cască pe cap.
‘’Ionică’’ a fost rolul vietii lui
A dat lovitura în 1987, odată cu rolul Ionică din „Liceenii”, regizat de Nicolae Corjos, acesta fiind, de altfel, debutul lui in cinematografie.
Mihai Constantin s-a născut la data de 30 septembrie 1964. Tatăl său este actorul George Constantin, iar mama, mezzo-soprana Iulia Buciuceanu. De asemenea, Mihai este nepotul actriţei Tamara Buciuceanu – nimeni alta decât interpreta profesoarei de matematică „Isoscel”, cei doi fiind protagoniştii unor scene de-a dreptul memorabile în seria „Liceenii”.
A absolvit Institutul de Arta Teatrală şi Cinematografică, în 1989, la clasa profesoarei Sanda Manu. A debutat pe scena încă din 1985, cu un rol în spectacolul „Dimineaţa pierdută”. După absolvire, a jucat pe scena Teatrului Municipal din Ploieşti în „Woyzeck” de G. Buchner.
S-a remarcat în spectacole ca „A treia ţeapă” de Marin Sorescu, „Hamlet”, „Regele Lear, „Poveste de iarna” de W. Shakespeare, „Petru” de Vlad Zografi, „Black&White” de Keith Waterhouse si Willis Hall, „Antigona” de Sofocle, „Trei surori” de A. P. Cehov sau „Mephisto” de Horia Garbea.