După ce Pepe, fostul soţ al Oanei Zăvoranu, a postat pe contul lui de Facebook o fotografie în care apărea în maşina jandarmeriei, fiind nevoie de declaraţiile lui în procesul Oanei cu vrăjitoarele care au ţepuit-o în trecut, aceasta a răbufnit!
Chiar dacă, în ultima perioadă, Oana Zăvoranu părea că a dezgropat securea războiului cu fostul soţ, nimeni nu se aştepta la un asemenea atac furibund, precum cel de contul ei de Facebook, publicat în urmă cu puţin timp.
„Când mă aflam în cel mai slab şi trist moment al vieţii mele, linşată de unul care azi rânjea ca un cretin din maşina jandarmeriei şi ani de zile, ca un ţigan vero, mi-a vândut şi chiloţii, oriunde cineva îi dădea bani sau spaţiu de emisie, nesusţinută din păcate de mama, care în multe momente de greşeală, se alia cu ăsta şi cu presa şi televiziunile, care dintr-un motiv realmente patologic, mă doreau moartă şi îngropată, la propriu! Prin ce am trecut eu nu doresc la nimeni… Mulţumesc lui Dumnezeu că am divorţat, că aşa mi-am dat seama că ţiganul e tot ţigan. Sunt născuţi inferiori şi aşa o să moară!”, a scris Oana Zăvoranu.