Bianca Drăguşanu are toate motivele să fie fericită, după ce a aflat că va deveni mămica unei fetiţe.
După ce s-a reîmpăcat cu Victor Slav, Bianca a redevenit aceeaşi femeie zâmbitoare şi bine dispusă. Apoi a venit în sfârşit şi vestea bună mult aşteptată: cei doi vor avea o fetiţă! „Sper să fie o mini-me. Mă simt foarte bine, am pofte, am de toate. Victor este foarte fericit, iar când vom afla sexul bebeluşului îl voi comunica tututor. Până acum totul merge foarte bine. Sper să mă îngraş maxim zece, doisprezece kilograme, ca să slabesc în viteză”, a spus Bianca într-un interviu. Şi pentru că o astfel de veste merge perfect în tandem cu o schimbare de look, vedeta a renunţat temporar la nuanţa de blond în favoarea uneia de… verde!
Vedeta şi-a postat un video pe contul său de Instagram, în care apare cu noua sa culoare, dar specifică şi că este de fapt o perucă, însă a fost pusă atât de bine încât pare să fie chiar părul său natural. Fanii au apreciat schimbarea, iar filmarea a strâns peste 2000 de views în mai puţin de 10 minute.
Poveste de dragoste fără sfârşit
Bianca Drăguşanu şi Victor Slav s-au întâlnit în platoul unei emisiuni şi s-au căsătorit la scurt timp. Căsnicia lor a durat doar şase luni, după care au divorţat. Vedeta s-a întors în braţele lui Adrian Cristea, fostul iubit, cu care a avut o escapadă la Paris în timpul căsătoriei. Cu toate acestea, cei doi şi-au dat seama că nu pot trăi unul fără celălalt şi s-au împăcat, iar în curând vor deveni părinţi.
(Georgiana Laciu)