S-a aflat! JOHNNY DEPP e plătit prea mult pentru rolurile sale din filme!

De: Cancan
Publicat: 09/12/2016 | 19:32

Şi nu este singurul, pentru că alături de Johhny Depp, în fruntea listei, se mai află şi Will Smith. Actorii ar fi plătiţi mult prea bine pentru rolurile în care s-au regăsit, din diverse filme, iar respectivele pelicule ar fi generat încasări de boxoffice multe prea mici. În mod surprizător, acesta ar fi un indicator al faptului că de multe ori celebritatea nu atrage tot timpul încasările dorite.

Favoritul fanilor, George Clooney, se află şi el pe această listă anuală a Forbes, care urmare a încasărilor slabe ale filmelor ”Hail Caesar”, ”Money Monster” şi ‘‘Tomorrowland”, notează Agerpres.

Johnny Depp se află pentru al doilea an la rând în fruntea acestei liste după ce filmul ”Alice Through The Looking Glass” a strâns din încasări doar 300 de milioane de dolari, iar producţia sa a costat 170 de milioane de dolari.

Pentru realizarea acestei liste revista Forbes centralizează suma încasată de actor pentru rolul respectiv, costurile de producţie ale filmului şi încasările generate din box office. Concret, pentru ”Mortdecai”, în care a jucat Depp, pelicula a generat din încasări 2,8 dolari pentru fiecare dolar plătit actorului. Depp, 53 de ani, este unul dintre actorii cel mai bine plătiţi de la Hollywood, acest lucru datorându-se şi rolului său din franciza ”Pirates of Caribbean”, însă anul 2016 a fost unul prost pentru el după despărţirea de actriţa Amber Heard. În urma divorţului, Depp a plătit fostei sale soţii 7 milioane de dolari.

La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Will Smith, interpretul rolului principal din ”Concussion”, film care a strâns din încasări cu doar 13 milioane de dolari mai mult decât costurile sale de producţie de 34 de milioane de dolari. Acest film al lui Smith a venit după alte două dezamăgiri în ce priveşte încasările — Focus şi After Earth, cei de la Forbes estimând că pentru fiecare dolar încasat de actor filmele acestuia au generat câte 5 dolari.

Clooney se află pe locul cinci cu un raport de 6,70 dolari generaţi din încasări pentru fiecare dolar pe care actorul l-a încasat pentru rolurile jucate, acest lucru datorându-se în mare parte eşecului peliculei ”Tomorrowland”, care a avut costuri de producţie de 190 de milioane de dolari.  În top cinci al acestui clasament întocmit de Forbes îi mai regăsim pe starul francizei ”Magic Mike” Chaning Tatum şi pe comedianul Will Ferrel.