Reacţia VALENTINEI PELINEL după ce s-a spus că naşterea îi e pregătită de CRISTI BORCEA din penitenciar!

De: Cancan
Publicat: 13/05/2016 | 11:53

Valentina Pelinel mai are de aşteptat puţin până îşi va strânge copilul în braţe. Vedeta vrea să nască natural şi abia aşteaptă să intre în rolul de mămică.

 

„Niciodată n-am avut rapoartele medicale în data de 29, nu ştiu cine a decis. N-a fost niciodată data aceasta, a fost în apropiere, ceea ce înseamnă plus sau minus 14 zile de la data asta. Nu ştiu cine tot aruncă ştiri de genul ăsta, eu am o asigurare medicală. Costurile naşterii şi costurile aferente sarcinii au intrat în asigurare. Eu mă simt bine. E puţin mai greu cu somnul în ultima lună, dar în continuare mă ajut de Luminiţa Nicolescu care tocmai a fost la voi, bine că aţi trimis-o la sală, şi eu trebuie să merg. Facem exerciţii speciale, respiraţii, să mă ajute şi la naştere. Am putut să rămân activă, să mă simt bine… Acum fac ce e important pentru sănătatea mea şi a bebeluşului. Cel mai important e să fie bebe bine, fac tot posibilul să nasc natural. În fiecare zi se spune altceva despre bine. Mă gândesc că numele meu îl citeşte lumea, dar nu cred că lumea mai cade aşa simplu în plasă. N-am luat nicio măsură, dacă e la ordinea zilei ce ar fi să fac, un ping-pong dintr-ăsta toată ziua… Nu mi-e frică acum, nu ştiu cum va fi în ziua în care mă apucă. Vreau să încerc, aşa e dat să fie dat pe pământ. Eu am încredere că aşa vrea Dumnezeu, dar dacă apare ceva, medicul îmi va spune şi am să-i urmez sfatul. În ultima lună mă mişc mai greu în pat din cauza burţii şi nu vreau să-l rănesc pe bebeluş, dar în afară de asta, nu am voie să mă supăr pe răutăţile oamenilor. Ştii tu cum e cu răutatea, vine din frustrarea, şi frustrarea dintr-o viaţă nefericită”, a mărturisit Valentina.