Astăzi are loc un eveniment foarte important în viaţa cântăreţei: botezul fiicei sale Evelin, care este de altfel şi primul copil al artistei.
UPDATE: Totul este pus la punct în restaurantul unde se va ţine petrecerea botezului micuţei Evelin. Anda Adam a avut grijă ca invitaţii să petreacă momente de neuitat în această seară.
Pentru că o astfel de ocazie necesită pregătiri intense, Anda Adam a organizat totul aşa cum trebuie, ca să îi rămână timp şi pentru coafură şi machiaj, Deşi era pe fugă, aceasta a stat puţin de vorbă şi cu reporterii unui post de televiziune, despre cum urmează să decurgă restul zilei. Anda a declarat că nu a avut probleme cu punctualitatea: „Sunt de atâţia ani în industrie şi trebuie să ne mişcăm foarte rapid, să fim foarte prompţi şi foarte serioşi”.
După ce a petrecut câteva ore într-un salon de înfrumuseţare, cântăreaţa a ales un look elegant şi simplu, evitând astfel problemele ce ar putea apărea din cauza unei coafuri sau rochii mult prea complicate. Anda era agitată, dar foarte fericită, semn că abia aşteaptă să îi vadă fiica creştinată.„La 15:00 mi-am propus să fiu gata. Merg să o îmbrac pe Evelin şi plecăm la biserică”, a mai adăugat aceasta.
Anda Adam a născut anul trecut, la sfârşitul lunii noiembrie, o fetiţă perfect sănătoasă, Evelin luând nota maximă la naştere, spre bucuria artistei şi a soţului ei, Sorin Andrei. Artista a fost înconjurată de jurnalişti imediat ce a ajuns la biserică, strecurându-se cu greu spre locul în care va fi creştinată micuţa, dar mămica emoţionată a fost constant cu zâmbetul pe buze.
Aceasta nu a renunţat nici în ziua botezului la a ţine legătura cu fanii ei pe Instagram, punând o fotografie chiar din biserică. Aceasta şi-a asortat ţinuta cu cea a micuţei Evelin, respectând superstiţia care spune că este bine ca mama să poarte aceleaşi culori precum copilul ei, în ziua creştinării.