Faptul că Adelina Pestriţu şi Speak trăiesc o frumoasă poveste de dragoste deja nu mai e un secret pentru nimeni, iar din câte se pare, cei doi îşi doresc ca relaţia lor să treacă la următorul nivel.
Dacă în ultima vreme cei doi au exersat din plin pentru rolul de părinţi, pentru că fosta vedetă TV şi iubitul ei au petrecut tot mai mult timp cu finuţa lor, ar putea fi un semn că Adelina Pestriţu se pregăteşte să aducă pe lume primul ei copil. Un alt semn ar putea fi burtica proeminentă cu care s-a afişat femeia de televiziune într-o imagine publicată pe Facebook, acolo unde are alături un grup de copii.
De asemenea, după ce respectiva imagine cu burtica a fost „scăpată“ pe reţelele sociale, Speak a avut o primă reacţie, în această dimineaţă, tot în mediul virtual. În ceea ce priveşte posibilitatea de a deveni tătic în viitorul apropiat, cântăreţul nici nu a confirmat, dar nici nu a negat zvonul că Adelina Pestriţu ar fi însărcinată. Mai exact, acesta a postat, cu puţin timp în urmă, un mesaj prin care a dorit să îşi salute fanii, însoţit de un filmuleţ.