Pe JIM CARREY îl cunoaşte întreaga planetă, dar aşa arată fiica lui! Uite cât de frumoasă s-a făcut micuţa de altădată
Micuţa de altădată a ales să nu urmeze o carieră în lumea cinematografiei, aşa cum a făcut-o tatăl său, actorul Jim Carrey. În schimb, Jane Erin Carrey, în vârstă acum de 29 de ani, a participat, acum câţiva ani, la emisiunea American Idol, acolo unde toată lumea a rămas cu gura căscată când a descoperit că e fiica îndrăgitului actor. Pe atunci, ea era o chelneriţă într-un local, în ciuda faptlui că e totuşi fiica unui actor celebru. Din păcate, însă, ea nu a mers mai departe până în finala emisiunii, fiind eliminată.
Cum a ales o viaţă departe de lumina reflectoarelor, Jane e acum mămica unui băieţel, iar în 2009 s-a măritat cu Alex Santana, de care însă a divorţat ulterior, doi ani mai târziu. Totodată, ea s-a făcut remarcată în momentul în care a compus una dintre melodiile de pe coloana sonoră a filmului „Dumb and Dumber To“, care a apărut în 2014, şi în care Jim Carrey apare într-un rol principal.
În plus, Jane Erin seamănă foarte mult cu actorul, iar una dintre principalele trăsături pe care toată lumea o remarcă e zâmbetul care parte identic cu al lui Jim Carrey.