OANA SÂRBU, acuzată că i-a cerut soţului ei să o omoare pe MĂDĂLINA MANOLE! Tatăl artistei a făcut dezvăluiri uluitoare
Ion Manole susţine că Mădălina şi Oana Sârbu au fost la un pas de scandal şi că actriţa îi dorea moartea fiicei sale.
„Printre cei care o duşmăneau rău pe Mădălina se numără şi o stimată domnişoară care în timpul activităţii a avut din nefericire un accident grav de maşină şi a stat internată cu picioarele rupte prin spital. Primii dintre artişti la căpătâiul ei a fost Mădălina. Mai mult, la un moment dat au ajuns să lucreze amândouă în aceeaşi instituţie a statului… Nu vreau să-i dau numele pentru că se cunoaşte. E foarte talentată, frumoasă şi mininonă, iar apetitul artistic l-a moştenit de la părinţii ei, ambii „bufoni”. Această fată a avut şi ea o relaţie cu un compozitor şi orchestrator, un chitarist care avea şi o formaţie. Relaţia lor s-a terminat tragic şi au fost multe bocete în media. Această fată, când prietenul ei i-a făcut o melodie pentru Festivalul Mamaia, s-au certat şi a ţipat la el: „Nu merg la Mamaia până nu o omori pe Mădălina!”. Asta ştiu de la fata mea care ne-a spus atunci, ştiind chiar de la respectivul compozitor care trăieşte şi acum. Mădălina a trecut peste asta pentru că erau colege şi se aveau destul de bine. Cum să îi ceri cuiva să o omoare?! Adică să îi strice melodiile… Că probabil nu se gândea să o omoare fizic. Cam aceasta era atmosfera în muzică…”, a declarat Ion Manole pentru ziarulring.ro.
Conform descrierii lui Ion Manole, artista este Oana Sârbu, fiica actorului de revistă Romulus Sârbu, de la Teatrul „C. Tănase”. Actriţa a fost căsătorită cu compozitorul Virgil Popescu şi a avut un accident de maşină în anul 1997. Ion Manole a confirmat că este vorba despre Oana Sârbu şi a mai declarat: ”O altă artistă, bănăţeancă, voce bună, avea ce avea cu Mădălina pe toate posturile. Zicea că Mădălina este frustrată, în timp ce ea, sărăcuţa, şi-o trăgea cu unul Leo şi primea maşini pentru prestaţii sexuale. Românii nu ştiu cum sunt de fapt mulţi artişti… Îi văd cântând frumoşi, simandicoşi şi dându-şi peste cap ochii şi genele, dar mulţi dintre aceşti artişti au sufletul plin de venin. Era o luptă mare şi probabil la fel este şi acum… Să nu înţeleagă oamenii că arunc vina morţii Mădălinei pe foştii ei colegi. Eu ştiu cine a omorât-o în fapt şi adevărul va ieşi până la urmă la lumină. Dar nu pot trece cu vederea atmosfera veninoasă pe care în timpul vieţii Mădălinei o provocau unii şi alţii”.