Mihai Morar şi soţia lui, Gabriela, reprezintă unul dintre cele mai discrete şi solide cupluri din showbiz.
Mihai Morar s-a îndrăgostit de Gabriela în urmă cu zece ani. Timpul a trecut, au apărut şi cele două fetiţe gemene, dar cei doi par că se iubesc chiar mai mult decât la început. Cu toate că este discret atunci când vine vorba de viaţa lui personală, Mihai Morar îşi laudă soţia ori de câte ori vine vorba despre ea, fie că o face live sau pe conturile sale sociale.
În urmă cu puţin timp, realizatorul TV a postat pe contul său de Instagram o fotografie din vacanţă, de pe litoral, în care zâmbeşte, iar mesajul alăturat imaginii a topit inimile fanilor. „EA îmi face cele mai frumoase poze.”, a mărturisit Mihai Morar.
(Georgiana Laciu)