Octavian Strunilă spune că se teme pentru siguranţa lui şi a copiilor săi, şi asta din cauza lucrărilor de reabilitare care se fac la blocul în care locuieşte. El a povestit şi ce s-a întâmplat în urmă cu câteva zile.
”Blocul în care locuiesc se reabilitează termic. Din această cauză intrarea în bloc se face pe sub o schelă. Lucrarea este gata, muncitorii s-au mutat la blocul vecin, schela a rămas. Nu au timp s-o strângă acum! Toate bune şi frumoase până astăzi când de undeva de pe la etajul 8 cad două bare de fier(2 metri lungime) fix lângă o doamnă care intra cu copilul în scara blocului. Face doamna o cruce mare şi mulţumeste lui Dumnezeu că a scăpat cu viaţă. Fata de la chioşcul vecin cu scara noastră iese în stradă şi îl strigă pe unul dintre „şefii” care supravegheau lucrările 100 de metri mai la vale. Vine domnul respectiv, ascultă povestea şi ca şi cum astfel de lucruri se întâmplă în fiecare zi, ridică barele de fier, le aşează ordonat într-un colţ şi pleacă. Vânzătoarea protestează, „şeful” dă plictisit din mână. După vreo jumătate de oră doua tinere dau să intre în salonul de tatuaje, vecin deasemenea cu noi. Fix în faţa lor cad, de data aceasta, 4 bare de fier. Cineva pune mâna pe telefon şi cheamă poliţia. Între timp, vă jur, mai cad două bucăţi de fier de vreo 20 de kg. Vine poliţia, „şeful” în cauză se evaporă.
Într-un final apare un domn care ceartă doi-trei muncitori mai mult de ochii lumii adunate la faţa locului şi îi pune să „facă curat pe schelă”! Domnul respectiv trage imediat concluzia că vântul e de vină şi consimte să se ducă cu poliţiştii la secţie să dea o declaraţie. Am înţeles că dacă nu a murit nimeni nu e mare brânză! Întrebarea mea e: ca să scap cu viaţă, eu şi copiii mei, trebuie să mă rog în fiecare zi când ies din bloc să nu bată vântul? Sau să mă rog la Dumnezeu să cadă, orice ar cădea, dar să cadă lângă mine, nu în cap?”, a scris Strunilă pe pagina lui de Facebook.