Puţini ştiu că asistenta de la emisiunea „Neatza cu Răzvan şi Dani” a călătorit prin toată lumea pentru şi asta pentru că a participat la numeroase concursuri, ea fiind balerină profesionistă. Cu toate că a avut pe atunci parte de experienţe de neuitat, Flavia are şi un mare regret.
„Mi-am dat seama acum că am umblat prin toată lumea şi nu m-am întors de pe nicăieri cu magneţi de frigider. Îmi plac foarte mult şi mă tot gândeam că probabil nu voi mai avea niciodată ocazia să mă mai întorc vreodată în acele locuri“, a povestit Flavia.
De trei ani, Flavia a intrat în echipa celor de la „Neatza” iar viaţa ei se desfăşoară pe repede-înainte. Cu toate acestea este conştientă de faptul că fiind în lumina reflectoarelor trebuie să arate impecabil de fiecare dată, motiv pentru care Flavia se îngrijeşte şi este nelipsită de la saloanele de cosmetică. În plus nu uită şi de arma secretă a unei femei şi anume parfumul, iar din acest motiv cu siguranţă se inspiră de pe site-ul numărul 1 de shopping al vedetelor, .
„Îmi fac măşti pentru ten şi la cosmetică, dar de multe ori şi acasă. Părul îl vopsesc la o lună şi jumătate şi încerc să nu folosesc ondulatorul decât dacă este o ocazie specială. În rest am grijă la alimentaţie, mai fac şi sport, iar când am timp mă odihnesc“, ne-a povestit ea.
În nenumărate rânduri s-a tot speculat că cel cu care se iubeşte este nimeni altul decât colegul ei, Dani Oţil. Adevărul este însă cu totul altul: Flavia are o relaţie de trei ani cu actorul Alexandru Ion, iar cei sunt foarte îndrăgostiţi şi încearcă să petreacă cât mai mult timp împreună cu toate că sunt foarte ocupaţi amândoi.
Răzvan Sava