Mutare de ultimă oră a Gabrielei Cristea împotriva lui Marcel Toader. Războiul continuă între prezentatoare şi fostul ei soţ
Vedeta tv l-a dat în judecată pe Toader şi a cerut în instanţă recuperarea unor sume de bani de la acesta. Ea spune că a investit în firma pe care a avut-o împreună cu acesta, însă bărbatul a lăsat-o cu ochii în soare şi nu i-a mai dat nimic. În primă instanţă, soţia lui Tavi Clonda nu a avut câştig de cauză, iar magistraţii i-au respins cererea. Cu toate acestea, Gabi Cristea nu a renunţat la luptă, iar zilele trecute a făcut o nouă mutare împotriva fostului ei soţ. Prin avocat, a făcut o nouă acţiune la Tribunalul Bucureşti care are ca obiect ”reexaminare anulare cerere”. Practic, prezentatoarea cere ca decizia primei instanţe să fie infirmată, iar cazul ei să fie discutat în instanţă. Şi speră ca de această dată să aibă câştig de cauză.
Marcel Toader spune că nu înţelege de ce fosta lui soţie îl târăşte în instanţă şi îi cere bani. ”Am văzut că m-a dat în judecată, susţine că i se cuvin nu ştiu ce bani. Am fost asociat cu Gabi şi cu încă o persoană într-o firmă, ea avea 5% din acţiuni. Am demarat un proiect care încă nu s-a finalizat, numai că fosta mea soţie vrea să-i dau partea ei. Partea ei din ce, dacă proiectul continuă? În momentul în care o să intre banii, putem discuta. Dar până atunci, cerinţele Gabrielei sunt absurde”, a declarat Marcel Toader pentru CANCAN.ro. Afaceristul spune că acţiunile pe care Gabriela le avea în firmă erau ”bunuri” comune. ”Eu ştiu că într-o căsătorie nu există banii mei, ai ei, ci toate bunurile sunt în familie. Cum ar fi să vin eu acum să-i cer o parte din banii pe care i-am făcut împreună”, a mai spus Toader.