Valentina Pelinel a devenit, în urmă cu două zile, mămica unui băiat pe nume Milan Cristian. Vedeta nu a avut o naştere uşoară, iar un medic a explicat de ce a fost nevoită să apeleze la cezariană.
Valentina Pelinel şi-a dorit să nască natural, dar nu a putut din cauza complicaţiilor din timpul travaliului. ”Sunt foarte fericită şi recunoscătoare. Milan Cristian este sănătos, frumos şi cuminte. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să pot naşte natural până în ultimul moment, cu curaj şi am dus sarcina până la 42 de săptămâni, dar a apărut o situaţie în care bebeluşul putea să sufere şi nu am vrut să riscăm. Milan era frumos şi curat încă de când l-au scos din burtică. Are mult păr şi deocamdată ochii albaştri. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această minune”, a declarat Valentina Pelinel.
Medicul ginecolog Ruxandra Dumitrescu a vorbit despre cauzele pentru care modelul a fost nevoită să nască prin cezariană. ”Se poate să fi avut o distocie de col, adică un col mai rigid de femeie de 30 şi ceva de ani şi care nu a mai născut şi care nu s-a dilatat până la naştere. Sau o suferinţă fetală sau mai puţin lichid amniotic. Probabil că i s-a spus că de pe 20 mai are voie să nască, că e la termen, dar că cel real este pe 6-7 iunie. De obicei, femeile care au un medic curant nu ajuns să aibă sarcină depăşită, căci le cheamă săptămânal la control şi astfel nu o să ajungă la 42 de săptămâni cu fătul intrauterin. Este probabil să fie prima variantă, are peste 30 de ani, este sportivă, are colul mai rigid”, a declarat medicul.