Fostul campion mondial Mike Tyson a ajuns în România, iar în urmă cu puţin timp a făcut o vizită până la Senat, acolo unde a stârnit o adevărată harababură.
Asta deoarece toată lumea a ieşit să îl vadă pe Mike Tyson, iar pe holurile instituţiei fostul campion al greilor la box a fost luat cu asalt. Şi nu doar de către jurnalişti sau camere de filmat, ci şi de senatori, care s-au înghesuit pentru a-l putea vedea mai bine. Dintre aceştia, prezenţi pentru a-l întâlni pe Mike Tyson au fost preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, dar şi Iie Năstase. Din câte se pare, Tyson l-a recunoscut rapid pe fostul tenismen, cu care a glumit, potrivit celor de la ştiripesurse.ro.
De asemenea, Mike Tyson se află în România la invitaţia senatorului Ben Oni Ardelean.