Mesaj dramatic postat de LOREDANA CHIVU! Ce se întâmplă cu asistenta TV!
Nu cu mult timp în urmă, Loredana Chivu şi-a speriat fanii cu o fotografie de pe patul de spital, cu perfuzii la mână. A dat şi declaraţii despre problemele ei de sănătate, dar a negat zvonurile că ar fi încercat să se sinucidă cu o supradoză de pastile. “Eu sunt conştientă în ultimul timp că am o problemă, cumva nu ştiu cum s-a întâmplat, am căzut psihic. Am avut o perioadă mai proastă. Aici nu vorbesc de o zi, o săptămână. Au fost câteva zile în care au fost ghinioane peste ghinioane. Chiar dacă sunt cea mai supărată din lume, nu o să mă vezi că vin şi plâng. Eu sunt dependentă de nişte somnifere. Mă ajută foarte tare să dorm, să uit de griji. Eu port in spate povara multor greutăţi. Eram obosită, supărată , am luat 2 pastile , am văzut că mă agitau mai tare, am mai luat alte 2 pastile şi mă luase ameţeala.” a spus câteva zile mai târziu de la externarea din spital, Loredana Chivu, într-o emisiune TV.
Iată că astăzi, asistenta TV şi-a pus iar fanii pe gânduri, după ce a postat o imagine cu un mesaj dramatic, pe contul său de Instagram, cu descrierea alcătuită doar din puncte de suspensie. „Ea era obosită, fizic şi mental. Îşi dorea doar să închidă ochii şi să nu îi mai deschidă vreodată!” este textul publicat de Loredana Chivu.
(Georgiana Laciu)