Una dintre cele mai cunoscute actriţe de la noi din ţară a făcut câteva mărturisiri mai puţin cunoscute, în direct, într-o emisiune TV, acolo unde a vorbit despre soţul ei, dar şi despre modul în care s-au cunoscut şi, respectiv, îndrăgostit unul de altul.
Mai exact, Tania Popa, una dintre cele mai cunoscute actriţe a fost prezentă, vineri, într-o emisiune TV, acolo unde a povestit detalii mai puţin cunoscute despre viaţa ei persoanală. Mereu cu zâmbetul pe buze, actriţa de origine basarabeană a „dat din casă“ că a mai fost căsătorită până acum de două ori, iar momentan se află la cea de-a treia căsnicie, iar din cea de-a doua are o fiică pe nume Diana. Mai mult, cunoscută mai mult pentru prezenţa ei pe scenă, din diferite piese de teatru, dar şi din telenovele româneşti, Tania Popa a mărturisit că şi-a găsit sufletul pereche într-o noapte de beţie.
„Sunt împreună de opt ani cu un băiat care e cu 11 ani mai mic decât mine. Avem împreună doi copii. Eu m-am căsătorit fără să ştiu de fapt cu cine mă căsătoresc. Ne-am cunoscut într-o noapte super-beţi şi într-o săptămână mi-a zis: «ne vedem luni dimineaţă la starea civilă». Am zis da fară să mă gândesc“, a povestit Tania Popa într-o emisiune TV.
Tania Popa este născută pe 19 ianuarie 1973 în Căuşeni, Republica Moldova, iar aceasta a venit să studieze actoria la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), în 1990.