Maria Constantin îşi sărbătoreşte, joi, ziua de nume, însă mai are de aşteptat până când Marcel Toader, soţul ei, îi va da cadoul. Blonda a declarat că acestea nu i-a făcut vreo surpriză dimineaţă.
Maria Constantin a spus că că soţul ei nu i-a făcut vreun cadou în această dimineaţă, şi asta pentru că nu era acasă. ”Marcel este plecat din oraş, nu a apucat să-mi facă o surpriză, dar până diseară ajunge acasă”, a declarat cântăreaţa la o emisiune tv.
În ultimul timp s-a speculat mult că artista ar fi însărcinată, iar recent a vorbit despre asta. „Nu am putut până acum să fac copii cu Marcel, deşi amândoi ne dorim foarte mult asta. Este dureros. Am avut anumite probleme medicale, ăsta este motivul. Acum nu sunt însărcinată, însă lucrăm la asta”, a spus blondina. Maria Constantin a precizat că a fost la medic , iar acesta i-a prescris un tratament. ”Acum sunt bine, mi-am rezolvat problemele de sănătate. Sper ca în curând să-i dau vestea cea mare lui Marcel şi să devenim părinţi”, a mai spus ea.