Îmbrăcată, ca în romanele franţuzeşti, în roşu şi negru, cu o pălărie de soare pe cap şi ochelari de soare pe nas, Lavinia (31 ani) a ieşit la o plimbare împreună cu o prietenă.
În mâna dreaptă ţine telefonul mobil, în ecranul căruia se uită aproape în permanenţă, probabil că avea o conversaţie care îi solicita încontinuu atenţia. În tot acest timp, mâna stângă a Laviniei se retrăsese la umbră, în buzunar. În ultima vreme, iubita lui Ştefan Bănică Junior a cam luat în greutate, de aceea şi preferă să poarte pantaloni largi şi bluze închise la culoare. Totuşi, silueta ei nu este prea grav afectată de kilogramele în plus. Cântăreaţa poate slăbi la fel de repede pe cât se îngraşă, cum a dovedit de-atâtea ori.
În ultimii trei ani, Lavinia pare să fi renunţat la muzică, nu a mai scos nici o melodie, dar, în schimb, se bucură din plin de muzica dragostei. Ea şi Ştefan Bănică sunt un cuplu stabil, ba chiar au de gând să se căsătorească, dar nu în România, ci undeva în străinătate, ca să le tihnească. Lavinia îşi doreşte şi copii, însă ştie că un copil nu vine chiar când vrei tu. „Da, ca orice femeie, îmi doresc, copiii vin când va vrea Dumnezeu. Deocamdată, am un căţel“, spune ea, cu umor.
Răzvan Sava