Ipostază fierbinte cu MĂDĂLINA GHENEA şi iubitul milionar! Cum s-a afişat actriţa în braţele lui MATEI STRATAN
Deşi anunţase că va fi mult mai discretă cu următoarea sa relaţie, după mediatizarea excesivă a poveştii de amor cu Plein, Mădălina Ghenea nu a ţinut pentru mult timp ascunsă noua sa cucerire, nimeni altul decât un milionar român, pe nume Matei Stratan. Astăzi, românca a postat o fotografie fierbinte pe contul său de Instagram, în care apare alături de iubitul său, în timp ce sunt într-o piscină, îmbrăcaţi în alb. Imaginea a fost foarte apreciată, primind mii de like-uri şi zeci de comentarii. „Ce frumuseţe de domn!”, „Cuplul perfect!”, „Ce frumuşel e Matei! Bravo, Mădă!” au fost doar câteva dintre reacţiile fanilor.
Matei Stratan este fiul unui milionar de la Iaşi, iar în trecut a avut relaţii cunoscute cu Laura Cosoi, Andreea Joiţă şi designerul Mădăina Dorobanţu. Mădălina Ghenea este o actriţă română, care şi-a început cariera ca fotomodel. S-a născut la data de 8 august 1987 la Slatina. Încă de la o vârstă fragedă a fost în lumina reflectoarelor, participând la celebra emisiune tv „Tip Top Minitop”. Timp de 7 ani, Mădălina a luat lecţii de balet, dar şi de pian. A absolvit Colegiul Naţional „Ion Minulescu” din Slatina.
(Georgiana Laciu)