Viaţa lui Sorin Ion, bărbatul cunoscut drept "Perversu' de pe Târgu Ocna" după ce i-a "julit" cumnatul antebraţul, s-a schimbat radical în ultimii ani, dar el le aduce, în continuare, zâmbetul pe buze prietenilor virtuali de pe Facebook cu postările lui ieşite din comun.
Chiar dacă soţia lui, Valeria, susţinea că este fericită alături de el şi că acesta îi face câte o surpriză de câte ori are ocazia, recent cei doi au divorţat. ”Perversu’ de pe Târgu Ocna” este acum un bărbat liber, dar nu uită de obligaţiile sale părinteşti şi are grijă, în continuare, de cei trei copii ai lui, de care este foarte mândru. Mai mult, Sorin s-a apucat de agricultură şi a cumpărat o turmă de oi.
“Nu are el bani să-mi facă cadouri, dar când ne aniversăm relaţia îmi aduce câte o floare la mizeul nopţii ca să mă surprindă”, declara Valeria în 2014 pentru CANCAN.ro (întreaga poveste o puteţi citi în exclusivitate AICI).
În ultima perioadă, Sorin Ion a luat în greutate, iar asta se poate observa în cele mai recente imagini cu el. ”Perversu’ de pe Târgu Ocna” s-a îngrăşat 25 de kilograme, dar asta nu îl deranjează deloc. Sorin se pozează la bustul gol, etalându-şi cu mândrie burta.