Femeile sunt mereu interesate de tot ce este la modă şi ce apare nou în materie de haine, pantofi şi alte accesorii.
Multe dintre ele petrec ore în şir în magazine probând haine şi făcând zi de zi shopping. Giulia însă nu este deloc aşa şi nu îi place să meargă la shopping. Fetiţa ei, pe de altă parte, este la polul opus şi asta pentru că la numai 4 ani este foarte pasionată de modă.
„Antonia este foarte cuminte atunci când merge să-i cumpărăm haine, dar îi si place la shopping. Ea de regulă îşi face ţinuta şi e foarte atentă cum le combină. Se sfătuieşte şi cu mine. Mă întreabă cum îi stă. Este şi foarte chibzuită pentru că ştie ce şi cum trebuie să i se cumpere“, a mărturisit cântăreaţa.
Cu toate că nu merge des la shopping, atunci când îşi face apariţia la un eveniment, Giulia este mereu în pas cu moda, iar ţinutele sunt mereu alese cu grijă. Nici soţul ei, Vlad Huidu, nu este genul de persoană care să colinde magazinele pentru a fi în pas cu moda şi asta pentru că nu are răbdare, dar totuşi preferă să meargă la cumpărături alături de Giulia Anghelescu, pentru că o părere a unei femei în ceea ce priveşte o ţinută bărbătească nu e deloc de trecut cu vederea.
Răzvan Sava