Giulia Anghelescu (31 ani) se află, singură, la piscină, într-un moment de binemeritată relaxare solitară.
Fiecare om are nevoie de o pauză de la obligaţiile profesionale & personale. În urmă cu o lună, Giulia era fotografiată la plajă, la mare, împreună cu copiii ei, Antonia (4 ani şi 5 luni) şi Eduard Mikael (1 an şi 5 luni), dar şi cu soţul ei, Vlad Huidu. De data asta, cântăreaţa şi-a luat, vorba vine, bilet de voie de la soţ şi copii pentru a se bucura de câteva clipe la piscină împreună doar cu gândurile ei, fără a mai pune la socoteală corpul din dotare, de care Giulia nu se desparte nici o clipă.
Giulia arată, cum se vede, foarte bine. A început să slăbească la scurt timp după ce l-a adus pe lume pe Eduard Mikael. Într-un an, cântăreaţa a slăbit nu mai puţin de 26 de kilograme. „Am ajuns de la 79 de kilograme la 53 fără dietă. Am un regim alimentar echilibrat şi prefer mâncarea de calitate, meniul meu zilnic include salată, legume verzi, seminţe, peşte şi grătar. Duminica am o singură masă, îmi fac eu acasă paste cu fructe de mare. Fac sport atunci când pot, acasă, la sală sau în parc. Îmi place să mă simt bine în pielea mea“, a declarat Giulia, şi pozele de faţă sunt cea mai bună dovadă că ea chiar se simte bine în pielea ei.
Răzvan Sava