Fanii au aflat povestea din spatele imaginilor: SMILEY a dezvăluit în sfârşit misterul!
Andrei Tiberiu Maria, cunoscut sub numele de scenă Smiley, este un cântăreţ, compozitor, producător, prezentator şi actor român, membru al trupei Simplu, având în acelaşi timp şi o carieră solo. Acesta a avut o relaţie îndelungată cu actriţa Laura Cosoi şi toată lumea credea că se vor căsători, dar s-au despărţit după 5 ani. Laura s-a recăsătorit, dar Smiley nu s-a mai afişat oficial cu nici o cucerire.
În ultima perioadă însă, au apărut tot mai des zvonuri despre o apropiere între cântăreţ şi Simona Halep, una dintre cele mai iubite sportive românce., aşa cum v-a anunţat Cancan.ro. (citeşte mai multe AICI). După apariţia zvonurilor, Smiley a început să posteze pe contul său de facebook o serie de desene care dădeau impresia că artistul suferă după o persoană iubită. Unii fani au sugerat că ţinta este Simona Halep, alţii au spus chiar că acesta nu a putut să treacă cu adevărat peste despărţirea de Laura Cosoi şi că mesajele sunt pentru ea.
Smiley a lămurit în sfârşit misterul. Imaginile erau doar un teasing pentru noua sa piesă: Insomnii. Au început imediat să apară aprecierile pozitive din partea fanilor, dar asta nu i-a împiedicat pe unii dintre ei să sugereze că mesajul piesei este mai real decât a dat de înţeles Smiley.
„E frumos că există femei pentru care se fac aceste piese, care sunt muza unor creaţii minunate, dar nu ştiu dacă merită ele să fie şi cauza depresiilor, insomniilor sau a dezamăgirii profunde. Smiley, eu îţi voi spune adevărul: piesa e superbă, părul e foarte frumos, însă, per ansamblu, în ultimul timp arăţi îngrozitor. Fă ceva şi revino-ţi. Nu lăsa amintirile să-ţi înnegrească sufletul şi mintea.” a fost doar unul dintre comentariile fanilor care încearcă să-i ridice moralul cântăreţului căruia se pare că, în pofida numelui de scenă, fix zâmbetul îi lipseşte.
(Georgiana Laciu)