Vedeta americană Kim Kardashian a trecut prin clipe cumplite, după ce a fost ţinută ostatică într-o cameră de hotel din Paris şi ameninţată cu pistolul de către cinci bărbaţi înarmaţi şi deghizaţi în poliţişti.
După ce a ajuns înapoi în New York, Kim Kardashian care deocamdată încă se află în şoc din cauza celor petrecute, când a fost jefuită de către respectivii bărbaţi, se pare că se află pe mâini bune, după ce omul de încredere al acesteia e hotărât să o răzbune.
„Avem ponturi şi informaţii despre voi, vă vom găsi, vă asigur de asta. Nu v-aţi pus cu cine trebuie!“, a fost mesajul lui Pascal, bodyguardul lui Kim Kardashian, care a făcut acest anunţ pe blogul său, imediat după atacul din Paris, potrivit Daily Mail.
Mai mult, bodyguardul cântăreşte aproape 120 de kilograme şi are aproape 2 metri înalţime şi din câte se pare va face tot posibilul să o răzbune pe soţia lui Kanye West. În urma atacului de duminică seară, lui Kim Kardashian i-au fost furate bijuterii în valoare de aproximativ 10 milioane de euro, printre care şi inelul masiv de logodnă cu diamant.