Una dintre fostele concurente de la emisiunea „Insula iubirii“ a făcut recent cunoscut faptul că e într-o relaţie serioasă, dar şi că se pregăteşte să devină mămică.
Elena Stroe, tânăra care a participat în sezonul din acest an a emisiunii TV „Insula iubirii“ a anunţat de curând că va deveni mămică, în lunile care urmează, iar pe lângă acest lucru este într-o relaţie stabilă de ceva vreme. Mai exact acest lucru s-ar fi întâmplat de când s-a întors din Thailanda, acolo unde s-a lăsat vrăjită de Tomiţă, după care a rupt orice legătură cu fostul partener, Sasha.
Totuşi, ea nu pare să fi ţinut cont de aceste evenimente cât se poate de importante din viaţa sa, pentru că recent s-a pozat în braţele unui tânăr, despre care a şi scris că e „Cel mai dulce băiat şi cel mai singur!“. Imaginea a fost publicată chiar de ea pe Facebook, acolo unde a primit nenumărate aprecieri, dar şi semne de întrebare din partea prietenilor virtuali.