După ce a aflat că este însărcinată, ALINA PUŞCAŞ a primit o nouă veste bună!
Sezonul primăvară-vară din showbiz-ul autohton a venit cu multe veşti legate de copii. Fie că vorbim de botez, naştere sau vedete care abia au anunţat că aşteaptă un copil, barza şi-a făcut loc în programul foarte ocupat şi pentru Alina Puşcaş.
Deşi prezentatoarea TV este deja mămica unui băieţel de abia 9 luni, iubitul acesteia, medicul stomatolog Mihai Stoenescu şi-a dorit atât de mult ca micuţul lor să aibă cât mai curând un frăţior sau o surioară, încât minunea s-a produs din nou. Chiar dacă cele două sarcini au venit la un interval atât de scurt încât Alina Puşcaş nici nu a apucat să organizeze botezul lui Alexandru, aceasta a susţinut că abia aşteaptă evenimentul. „Şi eu, şi Mihai sperăm să fie fetiţă”, a spus vedeta care va naşte, cel mai probabil, la începutul lunii noiembrie.
Iată că iubitul acesteia, Mihai Stoenescu, s-a gândit să îi facă o surpriză neaşteptată femeii iubite, care este pe cale să îi dăruiască şi un al doilea copil. Vedeta a recunoscut că a fost cerută în căsătorie, iar povestea din spatele gestului este una cu adevărat deosebită! „E un inel care este de fapt moştenit din generaţie în generaţie, este inelul bunicii lui Mihai. Are în jur de 100 de ani, mi l-a dat acum câteva săptămâni, înainte de botez. Sinceră să fiu, nu ştiu, ştii care e chestia? Pentru mine a însemnat foarte mult gestul lui şi faptul că mi-a dat acest inel şi nu orice inel cumpărat. Acum ştii cum e la Curtea Regală, dacă divorţezi, trebuie să îi dai inelul înapoi. Eu nu vreau să i-l dau, e foarte frumos. Pentru mine, într-un fel sau altul, gestul în sine este mai important decât până şi ceremonia. Este inelul mamei tatălui lui Mihai. N-a mai ajuns la soţie, a fost păstrat de tatăl lui Mihai, nu ştiu în ce considerente. A preferat să-l ţină şi l-a direct lui Mihai, iar el a pasat mai departe. Eu aş vrea să-l pasez juniorului la un moment dat” a mărturisit Alina Puşcaş într-un interviu.
(Georgiana Laciu)