Diana Dumitrescu s-a lansat în perioada de succes a telenovelelor româneşti. A fost mereu văzută ca o "fată cuminte", la fel ca alte colege din acea perioadă, precum Adela Popescu sau Ioana Ginghină.
Actriţa a avut o viaţă amoroasă cu probleme, după ce a divorţat de Ducu Ion, dar şi-a revenit atunci când l-a cunoscut pe actualul iubit, Alin Boroi. În prezent se ocupă atât de blogul personal, cât şi de o serie de proiecte profesionale. Însă, nu uită nici de fanii care o iubesc şi acum, ţinându-i constant la curent prin postările de pe contul ei de Instagram.
În urmă cu puţin timp, blondina a postat o serie de fotografii în care apare cu un look schimbat, după ce şi-a făcut breton, dar şi cu o siluetă diferită de cea din urmă cu câteva luni, atunci când s-a afişat pe plajă cu mai multe kilograme în plus.
(Georgiana Laciu)